Situat alături de unii dintre cei mai reputați specialişti străini - de talia lui Keith Hitchins sau Cesare Alzati care s-au aplecat asupra trecutului spiritual şi bisericesc al românilor, părintele şi profesorul Ernst Christoph Suttner a contribuit, cu stăruinţă şi acribie, la cunoaşterea "celuilalt", a aproapelui. În concepția Domniei Sale, cunoaşterea este o condiție fundamentală a înțelegerii dintre oameni, iar înţelegerea ajunge să fie cheia sincerei ecumenicități. Din acest punct de vedere, E. Ch. Suttner devine promotorul unui nou umanism creştin, axat pe relevarea specificului credințelor şi bisericilor popoarelor creştine orientale, în dialogul lor permanent cu lumea occidentală.
În acest vechi dialog dintre Apus şi Răsărit, traversat deopotrivă de schisme şi uniri, de corsi şi ricorsi pe calea viețuirii şi conviețuirii, profesorul Suttner a avut în atenţie - nici nu se putea altminteri - şi exemplul românesc. l-a privit mereu pe români nu ca pe un popor de graniță, în sens de linie despărţitoare, ci ca pe unul de frontieră, în sens de spațiu de interferenţă dintre Apus şi Răsărit. În acest spațiu, românii văzuți de autorul nostru sunt nu atât martori ai schismelor, cât actori ai unirilor, nu atât promotori ai despărțirilor şi ai frângerilor, cât promotori ai dialogului, deopotrivă prin geografie şi istorie, prin formaţie şi vocație. Nu este vorba aici despre o viziune idealizată asupra trecutului spiritual românesc, ci de una realistă, cu lumini şi umbre, aşa cum este viaţa însăşi.
