Doar un foarte mic număr de inițiați l-au citit și-l cunosc pe Grigorie de Nyssa, păstrând însă cu strășnicie secretul doar pentru ei. Abia dacă putem număra pe degete câteva studii despre el, destul de austere , apărute mai întâi în Germania și câteva referiri despre el, răspândite ici și colo prin diferite articole, precum și o traducere a „Marelui Cuvânt Catehetic” , apărută în limba franceză. Din punct de vedere critic, textul lucrărilor lui este cel mai neglijat din întreaga perioadă patristică. Cine ar bănui îndărătul acestei aparențe întristătoare, existența celui mai profund filosof grec din epoca creștină, a unui mistic și poet incomparabil? Sfântul Maxim Mărturisitorul însă îl numea dascăl ecumenic , iar Conciliul al II-lea din Niceea îi va confirma titlul de Părinte al Părinților. Scotus Eriugena, un subtil cunoscător al gândirii grecești, îl citează la fel de des ca pe sfântul Augustin. Mai puțin strălucitor și fecund decât marele său maestru, Origene, mai puțin cultivat de cât prietenul său, Grigorie de Nazianz, mai puțin practic decât fratele său, Vasile, îi întrece, totuși, pe toți prin profunzimea gândirii sale, el știind mai bine decât oricine să transpună lăuntric, pe modelul creștin, moștenirea spirituală a străvechii Grecii. Iar astfel, o duce la îndeplinire în acel spirit pe deplin elenic, pentru care experiența religioasă se traduce neîntrerupt prin expresia conceptuală, pentru care cristalul gândirii se luminează lăuntric și devine viață mistică. Dacă episcopul de Hipona ne încântă cugetele printr-un suflu mai apropiat de inimile noastre omenești, la el elanul lirismului și claritatea gândirii ne atrag cel mai adesea spre înălțimi. Grigorie are farmec datorită armoniei desăvârșite ce stăpânește între „sistem” și împlinirea lui religioasă, între idee și dramă.
-Hans Urs von Balthasar
