Conferinte si discursuri. 1937-1958, Albert Camus
„A desparti libertatea de dreptate este la fel ca a desparti cultura de munca, ceea ce constituie pacatul social prin excelenta. Nenorocirea miscarii muncitoresti din Europa provine partial din faptul ca si-a pierdut adevarata patrie, cea in care isi refacea fortele dupa toate infrangerile si care era credinta in libertate. Dar, in acelasi fel, nenorocirea intelectualilor europeni provine din faptul ca dubla mistificare, burgheza si pseudorevolutionara, i-a despartit de singura lor sursa de autenticitate, munca si suferinta tuturor, i-a smuls de langa singurii lor aliati firesti, lucratorii. In ceea ce ma priveste, eu nu am recunoscut niciodata decat doua aristocratii, a muncii si a inteligentei, si stiu acum ca este o nebunie si o crima sa vrei sa o supui pe una celeilalte, stiu ca ele doua nu fac decat o singura noblete, ca adevarul si mai ales eficienta lor se afla in unire, ca, despartite, ele se vor lasa reduse pe rand de fortele tiraniei si ale barbariei, dar ca unite, dimpotriva, vor face legea lumii.” (Albert Camus)
„In continuarea textelor de reflectie si angajare social-politica scrise de Albert Camus, in special a celor reunite in Actuale, traduse pentru prima data in limba romana in noua serie de autor de la Editura Polirom, volumul de fata este dedicat diferitelor interventii publice, conferinte si discursuri pe care scriitorul le-a sustinut de-a lungul intregii sale cariere. Pe masura ce se afirma, iar renumele sau creste, Camus isi foloseste autoritatea care decurge din acest renume raspunzand solicitarilor de a interveni public pentru a comenta actualitatea politica si a sustine solutionarea prin dialog a scindarii omenirii de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cu toate consecintele rau prevestitoare deja vizibile. In opinia lui, aceasta presupune o solidarizare ferma de partea adevarului si a libertatii si restaurarea valorilor morale. […] Lectura acestor texte, pentru ca ele retin inevitabil ceva din ambianta in care au fost rostite, din emotia momentului, restituie si imaginea foarte concreta si vie a omului Camus, intransigent si totodata degajat, niciodata incrancenat, ci doar ironic uneori, atat cat sa relanseze atentia si sa dea un imbold suplimentar spiritului critic; a omului Camus, care, odata ce si-a stabilit propriile reguli de comportament, arata efectiv ca traieste dupa cum gandeste.” (Marina Vazaca)
