Memoriile Nadejdei Mandelstam, cuprinse in volumele Fara speranta si Speranta abandonata, reprezinta una dintre cele mai impresionante marturii despre viata in Uniunea Sovietica in timpul terorii staliniste. Daca prima parte a extraordinarelor memorii ale Nadejdei Mandelstam, Fara speranta, prezinta ultimii patru ani de viata ai lui Osip Mandelstam, cele doua arestari, exilul si moartea, precum si destinul postum pe care sotia lui si-a propus sa-l aduca la cunostinta posteritatii, cartea a doua – Speranta abandonata –, opera cu totul independenta, in care autoarea isi rememoreaza existenta din momentul intilnirii cu Mandelstam, la 1 mai 1919, relateaza despre viata lor in deceniul al treilea si inceputul celui de-al patrulea, despre prieteni si ambianta literara: acmeistii, Hlebnikov, Pasternak, Tvetaeva si, indeosebi, Ahmatova, a carei prezenta nu a fost decit episodica in primul volum. Incercare de a intelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelstam, uneori foarte personala si patimasa, produce o impresie profunda, zguduitoare, constituindu-se totodata intr-o originala istorie a literaturii ruse din prima jumatate a secolului XX.
„Apoi, m-am intrebat adesea daca trebuie sa urli cind esti lovit si calcat in picioare. N-ar fi oare mai bine sa intepenesti intr-o semetie draceasca si sa raspunzi calailor printr-o tacere plina de dispret? Si am hotarit ca trebuie sa urli. In acest urlet sfisietor, care nu se stie de unde rasuna in celulele inchise ermetic, aproape izolate acustic, sint concentrate cele din urma ramasite ale demnitatii umane si ale increderii in viata. Prin urlet, omul isi apara dreptul la viata, trimite o veste oamenilor din libertate, cere ajutor si impotrivire. Daca nu ti-a mai ramas nimic altceva, trebuie sa urli. Tacerea este o adevarata crima impotriva neamului omenesc.” (Nadejda Mandelstam)
„Nici o carte despre Rusia pe care am citit-o recent nu mi-a oferit o perspectiva atit de emotionanta si devastatoare ca perspectiva asupra iadului care a devenit Rusia in vremea lui Stalin din aceasta extraordinara lucrare dedicata poetului Mandelstam de devotata lui sotie.” (Harrison E. Salisbury)
„Nimic din ce-am putea spune n-ar reda sau afecta geniul acestei carti. A emite judecati asupra ei reprezinta aproape o insolenta – chiar si judecati menite sa o ridice in slavi sau sa-i aduca un omagiu.” (George Steiner)
