Principele Karl Anton de Hohenzollern‑Sigmaringen (1811–1885) este unul dintre cei mai importanti membri din ramura şvabeasca a renumitei dinastii Hohenzollern, careia ii apartin regii Prusiei (cel mai cunoscut dintre ei fiind Friedrich al II‑lea al Prusiei, numit „cel Mare”) şi cei trei imparati ai Germaniei.
In scrisorile principelui Karl Anton catre fiul sau, viitorul rege Carol I, predomina subiectele politice şi militare. Pe plan politic, tatal este preocupat sa desluşeasca cat mai bine şi sa‑şi informeze fiul despre climatul politic din Europa, la curtile regale şi imperiale, la fel şi opinia publica, reflectata in ziarele vremii, in legatura cu situatia Romaniei, pe atunci un stat vasal al Imperiului Otoman. Carol primise tronul Romaniei cu intentia de a face din Romania un stat suveran şi un regat, iar pentru indeplinirea acestui „proiect de tara” i‑au trebuit 15 ani de pregatire a tarii, de diferite strategii şi tactici politice şi militare, şi pe campul de lupta, şi mai ales de multiple stradanii pe plan diplomatic. In toti aceşti ani, tatal şi‑a sprijinit fiul cu sfaturi şi informatii, cu ajutor diplomatic, dar şi cu mijloace financiare. In primii ani de domnie Carol I s‑a preocupat de dezvoltarea institutiilor statului şi a infrastructurii necesare pentru a dobandi suveranitatea şi pentru a garanta in viitor stabilitatea economica, politica şi culturala a tarii.
Dialogul epistolar este şi o marturie a dorului dintre tata şi fiu: pe de o parte, tatal, care bolnav fiind, nu mai poate face o calatorie atat de lunga, şi pe de alta parte, fiul, care incearca sa işi consoleze tatal, explicand in repetate randuri motivele amanarii revenirii lui, pana la destainuirea istovirii sufleteşti din cauza neputintei de a‑şi revedea tatal timp indelungat. In cei 19 ani ai corespondentei dintre tata şi fiu (1866–1885, anul mortii tatalui), Carol reuşeşte sa işi revada tatal de numai şase ori. Corespondenta Regelui Carol I cu tatal sau este si o marturie despre capacitatea de sacrificiu a suveranului pentru implinirea acestui „proiect de tara” care pentru el a insemnat o misiune pe viata. Corespondenta este si o marturie asupra vietii sufleteşti a suveranului, a omului din spatele coroanei, prea putin cunoscut, care in tatal sau a avut un parinte, un sfatuitor politic şi un prieten.
