Cristian Teodorescu a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Romane (1990), Premiul pentru proza scurta al USR (1997), Premiul pentru roman al USR (2010)
Un roman despre cine si cum a facut avere dupa 1989, despre coruptia omniprezenta a clasei politice romanesti si relatiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezata in fel si chip. O marturie despre jocurile de putere subterane si lupta pentru cistigarea unor pozitii dominante in noile ierarhii, fenomene care au macinat intreaga societate si au ajuns pina la cel mai inalt nivel in stat. In tot acest univers halucinant, pe cit de delirant, pe atit de imoral, au fost atrasi si oameni onesti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit ca astfel devin simple unelte minuite de cei care le trasau destinul, fara ca macar sa-i intrebe, dispretuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca si personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lasat purtati de un val ademenitor, au facut compromisuri si au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar si propria constiinta – pentru niste iluzii ce aveau sa se dovedeasca efemere. Idolii cei noi se arata a fi cu mult mai rai decit cei care din trecut, cu chipurile turnate in bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Soseaua Virtutii, privita dinspre blocurile cenusii care o marginesc, e pentru multi drumul celor fara de speranta, un drum ce duce spre nicaieri.
«Cind m-am mutat, in anul 2003, din Drumul Taberei pe Soseaua Virtutii din cartierul Militari, mi s-a parut ca am ajuns la capatul lumii. Unul dintre baietii mei, care pina atunci se ducea, duminica, la biserica Razoare, inainte de meciul de fotbal cu prietenii sai, ma intreaba dupa ce am ajuns aici: „Ma, tata, tu stii unde stam noi acum?”. In Militari, ii raspund. „Dar tu stii ce e Militari?” Un cartier, ce sa fie?! „Nu, e comuna Militari! Ne-am mutat la tara!” Asa scria pe pisania bisericii din cartier, ridicata in secolul al XIX-lea. Dupa citiva ani, pisania a disparut, ca si cum ar fi fost o consemnare de rusine. Atunci m-am gindit sa scriu ceva despre cartierul Militari, fosta comuna cu cazarmi si case din prelungirea Palatului Cotroceni, care azi e mai mare decit multe orase mari din tara.» (Cristian Teodorescu)
