Eseul lui Adrian Buzdugan ne propune holograma unui Cioran asa cum ni-l etaleaza plaja comentariilor operei sale din ultimele decenii. Un Cioran devenit de mult timp un „caz” profitabil pentru demolatorii de statui, un „vinovat convenabil”, hartuit de exegeti a caror minima moralia este patima comentariului tezist si tendentios, nu rareori resentimentar, alaturi de putini exegeti onesti sau de martori oculari, cei din urma interesati mai degraba sa-si exhibe meritul de a fi fost candva langa un Guru providential.E simulat un proces din care nu lipseste nici depozitia eseistului si, implicit, nici hotararea sa definitiva: Cioran ramine un ganditor istoric important pentru Franta si Romania; n-a fost legionar, chiar daca, in tinerete, a suferit rataciri temporale. Spune eseistul: „Oricat ar evita atat de incrancenatii acuzatori ai lui Cioran, ramane o intrebare nepusa, care le zadarniceste orice constructie partinitoare: De ce nu a fost Cioran legionar cu acte in regula?”.
