A fost odata ca niciodata un om care a iubit povestile. le-a auzit pe ale gazelor, pe ale florilor si pe ale padurilor, pe ale tuturor vietuitoarelor vazute sau imaginate vreodata. a auzit si povestile pitite de oameni in crampeie de legenda, in rasete si in lacrimi, in ochi si in gesturile cele mai marunte. le-a auzit, le-a impletit cu nascocirile mintii sale si le-a adunat in cuvinte supuse ritmului si rimei, ca sa fie pricepute si de noi, ceilalti, cu totii. unele sunt suave, pentru nepotii care i-au spus bicu inainte de a invata ca-l cheama dumitru curcaneanu. altele poarta amprenta aspra si a amara a ratacirilor sufletului pe carari intortocheate printre patimi. si toate s-au asternut pe filele acestei carti, asteptand sa fie citite de suflete de copil din trupuri de toate varstele. - ana-veronica mircea
