„N-am cautat nici sa mitizez niste figuri deja legendare (in anumite cazuri), nici sa le supun unei brutale demitizari (de tip senzationalist). Am preferat sa amestec tonul memorialistic si expozitiv cu prezentarea realista, confirmabila din alte surse.
Pe unii dintre marii oameni cuprinsi in antologia mea i-am cunoscut indeaproape, locuind chiar in intimitatea lor sufleteasca, pe multi altii i-am intilnit o zi sau doar o ora, fara sa le pot scotoci sertarele secrete. E o diferenta inevitabila intre relatiile de prietenie si conlucrare indelungata si contactele «oficiale», pe fondul carora orice demnitar isi pune masca prestabilita si recurge la propriul stoc de anecdote sau la atitudini modelate prin rutina. Evident, orice mare om e inainte de toate (si la urma urmei) o simpla fiinta umana, cu defectele, limitele, viciile si iluziile sale cu tot. Nu mi-au iesit nicicind din memorie spusele lui Montaigne, care observa atit de judicios ca sur le plus haut trône du monde on n’est jamais assis que sur son cul (Essais III, 13).
Ca sa salvezi ideea de «mare om», esti nevoit sa citesti harta unei personalitati in pofida accidentelor de relief constatate cu ochiul liber. Dincolo de «steaua» care ti-a calauzit drumul, iesi din multime nu prin viciile comune pe care le imparti cu restul muritorilor, cit prin acele virtuti care te deosebesc de el. Un om nu capata grandoare intrucit si-a invins toate patimile (situatie in care paraseste galeria eroilor si se inscrie in aceea a sfintilor), ci pentru ca a reusit sa le contrapuna insusiri si realizari notabile, capabile sa influenteze favorabil mediul sau social, natiunea sau (mult mai rar) destinul insusi al umanitatii.”
Teodor Baconschi
