Filosofia romaneasca isi trage seva din metafizica zalmoxiana si miturile ancestrale (mitul sacrificiului uman si mitul destinului tragic). Se stie ca romanul este un mioritic, iar viziunea mioritica este una dintre expresiile caracteristice ale arhaicei comuniuni cu natura. De aceea, se spune ca romanii sunt cumpatati, religiosi, toleranti, altruisti, omenosi, aratand un interes deosebit fata de cugetarea filosofica.
Alaturi de filosofia folcloristica, in cultura romana s‑a dezvoltat si o filosofie culta. Aceasta se impune odata cu Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie (1512).
Gandirea filosofica romaneasca a fost, pentru multe secole, influentata de cultura bizantina si cea greaca. Incepand cu anul 1818, Gh. Lazar deschide la Bucuresti, in chiliile Manastirii „Sf. Sava”, prima scoala romaneasca in „limba patriei” unde se va studia filosofia dupa Kant. In aceasta perioada se dezvolta ceea ce numim faza profesorala a filosofiei romanesti, care incepe odata cu organizarea institutiilor scolare superioare, dupa modelul Apusului.
In perioada interbelica, filosofia romaneasca ajunge la constiinta proprie, iar ganditorii romani reusesc sa elaboreze teorii si sisteme metafizice in spatiul public de la noi. In tandem cu filosofia scientist‑rationalista, profesata de ganditorii maiorescieni, intalnim alte doua tendinte, una care isi are centrul metafizic in misterul ascuns din adancul etnicului romanesc (L. Blaga, V. Bancila, Petru P. Ionescu) si alta, mistico‑religioasa, care este cel mai bine ilustrata de Nae Ionescu si Nichifor Crainic.
Filosofia marxist-leninista care ne-a fost impusa de "fratele nostru mai mare de la Rasarit" a reusit sa elimine orice creatie filosofica libera si a impiedicat, pentru aproape cinci decenii, desfasurarea spiritului filosofic autentic romanesc. - Adrian Michiduta
