Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci „exuviile” sint pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cind ies din pupe, invelisurile napirlite ale vietatilor care, crescind, se transforma cu totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le stringe, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o sincronie perpetua, aduna toate virstele precedente la un loc. Credinta ei este ca psihologia individuala, identitatea, personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori. Nu sintem doar ce sintem, ci si ce am fost. Iar adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarilor care ne-au purtat numele.
„Simona Popescu este o scriitoare de o mare originalitate. Simonologia e un domeniu de cercetare care-i apartine, deschis in continuare celor mai neasteptate descoperiri.” (Gheorghe Craciun)
„O sinceritate dezarmanta, dezarmata, savuros-periculoasa daca nu esti tu insuti antrenat in scufundari la adincimi perfid-voluptuoase. Citesc o carte despre mine! Nu-s original.” (Emil Brumaru)
„Exuvii este un roman pe care se pot exersa o serie intreaga de abordari critice, de la cele tematice pina la eseuri despre corporalitate, alteritate, identitate sau feminism. Orice abordare isi are asadar temeiul ei. Esential la acest roman este, cum ar spune Eco, faptul ca poate institui noi date de cod sau de enciclopedie.” (Marius Chivu)
.
