Doi ani au trebuit sa treaca pina intr-o seara de vara cind, in insulele pe cit de izolate si salbatice, pe atit de maiestuoase ale arhipelagului norvegian Lofoten, doi prieteni au luat, in sfirsit, hotarirea: sa plece intr-o expeditie primejdioasa in largul marii, la vinatoare de rechini boreali. Specie ancestrala de dimensiuni impresionante, ce traieste sute de ani, rechinul boreal a stirnit groaza si imaginatia pescarilor nordului din cele mai vechi timpuri. Se spune ca ochii lui fosforescenti, napaditi de paraziti hipnotizeaza prada, iar carnea extrem de toxica poate sa provoace transe halucinatorii. In barca lor pneumatica, inarmati cu echipamente de pescuit rudimentare, povesti incredibile si ambitiile nemasurate ale vinatorilor de balene legendari, naratorul si Hugo Aasjord, artist excentric si pescar experimentat, pornesc in cautarea acestui monstru enigmatic. Inspirata din fapte reale si intretesuta cu povesti uimitoare despre viata putin cunoscuta a oceanului, cu biologia, istoria, poezia si legendele sale, Cartea marii este o celebrare a universului marin, a aventurii si a prieteniei, dar si un semnal de alarma pentru protejarea unui ecosistem greu incercat de actiunile oamenilor, dar atit de important pentru dainuirea vietii pe pamint asa cum o stim astazi.
„O expeditie de dimensiuni epopeice deschide calea informatiilor fascinante despre mari si oceane in aceasta eco-aventura marina… Eruditia, umorul intepator si scriitura simpla ale lui Strøksnes se contopesc intr-o istorie naturala proaspata, cuceritoare.” (Publishers Weekly)
„O carte patrunzatoare si fascinanta, evocind figuri memorabile precum Ahab al lui Melville sau batrinul lui Hemingway… Arta ingenioasa a lui Morten Strøksnes este aceea de a ne aminti inca o data ca prinderea pestelui mare este cea mai putin importanta parte a povestii.” (The Wall Street Journal)
„O carte extraordinar de captivanta… Un tur de forta… O opera de meditatie si contemplare, cu un orizont larg si deschis ca indepartatele linii de coasta ale nordului, pe care le evoca atit de frumos.” (The Spectator)
