Un client vinovat de un accident de masina i se confeseaza, invocind secretul profesional, unui tinar avocat de succes, al carui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structura si asa depresiv-melancolica, nemultumit de „prestatia” palida a existentei sale vulnerabile de pina acum, juristul de douazeci si cinci de ani isi va asuma acea fapta straina, care-l va ajuta sa-si clameze ferm propria filosofie de viata: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea paleste in fata frisonului pe care ti-l da vinovatia! Chiar si-atunci cind vinovatia nu-i a ta”. Dincolo de vinovatia de imprumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profunda, lucida, reala, care-l bintuie inca de la nastere.
„Scrisul borderline al Dorei Pavel apare ca rezultatul fecund al unor interferente culturale cu literatura occidentala anglofona. Aceste interferente situeaza ideatic thrillerele abisale si metafizice ale romancierei sub zodia unor autori precum Ian McEwan, Patrick McGrath sau Joyce Carol Oates, care apartin, la rindul lor, galaxiei eclectice a neogoticului postmodern. Hiperconcentrata si minimalista, pe de o parte, iar pe de alta parte marcata adinc de sedimentari epice dense, cumulative, proza Dorei Pavel inglobeaza o forma particulara de neogotic. Un gotic hibridizat, ivit dintr-un psihism sumbru si fragmentat, dar nu mai putin unul rezidual, remodelat si proiectat intr-un nou organism paradoxal: ceea ce voi numi un neurogotic.” (Giovanni Magliocco, Università degli Studi di Bari Aldo Moro)
